Hai afară la zăpadă

Cu un astfel de titlu, mă întreb cine era  personajul din Frozen… Hai că aflăm până la final.

Venise iarna, cel puțin la munte, și mă ardeau călcâiele să ies afară… la zăpadă. Bocanci de iarnă, haine, aveam, dar n-aș mai fi ieșit fără colțari și piolet; unde mai pui că fix cu astea două din urmă voiam să mă „joc”. O rog pe Sim de împrumut, care mă trimite din scurt să vorbesc cu Dani, care spre bucuria mea vrea chiar să vină cu mine. Discutăm ce ar fi mai bun, Zespezel sau Scaunul Domnului, pe primul fusese el recent, pe celălalt eu… sincer mi-era aproape totuna. Aș fi vrut Zespezel pentru porțiunea de mini-cățărat de la final, pe care voiam să învăț cum e cu colțarii. Decidem să lăsăm decizia pentru dimineața turei.

Vine și ziua respectivă, ne întâlnim într-o parcare; Dani are un moment de inspirație și pe lângă echipamentul cerut, pune în mașină și o ditamai chinga. Ne hotărâm pentru Zespezel.

Ajungem la gara din Neagra și la sugestia lui, intrăm cât putem și pe drumul forestier, acoperit de zăpadă. Mașina se comportă super, înaintăm vreo 3-4 km, timp salvat. Parcăm, ne echipăm; Dani hotărăște că el n-are nevoie de colțari 🙂 pornim pe restul de 2-3 km de drum forestier, povestim, ajung să discut cu Dani cam ce am discutat si cu Sim despre nutriție. E la fel de receptiv și curios.

Ajungem în Poiana Schwartz, unde zăpada are vreo 30-50cm și e neatinsă. Ne bucurăm de zăpadă, o spargem pe rând, ne pozăm, Dani îmi ține un scurt curs de citire a straturilor de zăpadă; sunt norocos să am de la cine învăța. Continuăm și tura și poveștile; ba despre nutriție, ba despre urși și întâlnirile lui Dani cu ei, faună, zonă etc. La un moment dat hotărăsc că am nevoie de sprijin, scot pioletul și Dani îmi arată modul de prindere, și cel recomandat de salvamont, și cel preferat de el, și tehnica de frânare în caz de alunecare. Mai înaintăm, și când traseul devine tot mai abrupt îmi pun cu ajutorul lui și colțarii; diferența de stabilitate, de priză, se simte imediat; deși nu e foarte înghețată zăpada sau pământul.

Ajungem la partea finală, unde ultima oară, tot iarna, fusesem nevoit să renunț, ocolind traseul normal ce presupunea cățărare și mergând condus de Dani pe o curbă de nivel. De data aceasta o abordez cu ceva tupeu, dat de echipament; savurez din plin grip-ul colțarilor, sprijinul oferit de piolet, cațăr, mă distrez.

Vârful ne întâmpină înghețat. Curăț placa indicatoare și facem poze, Dani mănâncă și îmi oferă cozonac… alt om fără probleme de metabolism, la care corpul își continuă ciclurile de încărcare – descărcare de energie în mod corect și natural.


Până în acest moment, cea mai bună metaforă prin care să explic rolul grăsimii în corp este cea a unui acumulator: îl încărcăm când ne hrănim, transformăm energia în grăsime pentru depozitare, și o consumăm… dacă îi dăm ocazia corpului de a apela la acele depozite. Problemele încep să apară când mâncăm continuu – 5 mese pe zi, serios?! „ca să nu îți fie foame” e una din cele mai puțin realiste sfaturi pentru cei care, de fapt, vor să slăbească; respectiv când majoritatea caloriilor le ingerăm sub formă de glucide, forțând corpul să le convertească rapid ori în glicogen, ori, dacă depozitele de glicogen (mușchii) sunt pline (pentru că sunt limitate în capacitate), să punem ficatul să le convertească în, ai ghicit, grăsime.

Sunt oameni super activi pentru care trecerea din încărcare în descărcare se întâmplă de mai multe ori pe zi, susținut; oameni precum Dani și Sim, care au grijă și ce și cât mănâncă, și sunt și activi fizic într-un mod mult peste medie. Aici poate că un regim keto nu are sens decât pentru alte beneficii, gen echilibre hormonale, claritate mentală, un acces și mai bun la depozitele de grăsimi…

Noi, ceilalți, cu mai mult de 15-20% de grăsime în corp? Noi trebuie să reînvățăm să și consumăm EFICIENT din ce depozităm.


Ne întoarcem spre mașină, povestind, făcând planuri… pe ultima porțiune mă încearcă un gând ca un junghi… văd copaci căzuți, care nu erau acolo la urcare. Mi-e frică să nu găsesc vreunul pe mașină. Din fericire nu era… dar la vreun kilometru mai jos, drumul era blocat de un brad căzut de-a curmezișul. Nu ziceam ca Dani a fost inspirat cu chingile alea? Încercăm să îl urnim din loc, tractând cu mașina, dar vârful e blocat de alți brazi și nu este altă variantă decât să îl tăiem… dar n-avem cu ce.

Până la urmă Dani începe cu cuțitul să îl cresteze… sugerez să încerce și cu pioletul, surprinzător e destul de eficient… ia vreo 40 de minute să „taie” („pioleteze”?) bradul, reușim să mutăm trunchiul cu chinga și mașina, apoi îl împingem în lateral… pornim și răsuflăm ușurați când ajungem să intrăm în drumul principal fără alte surprize.

Las deschisă intrarea în rolurile Frozen… care ce înțelege 🙂 eu oricum m-am simțit mai mult Olaf decât altcineva: naiv, învățăcel și, mai ales, bucuros de aventură.

Învățăminte:

  • topor, fierăstrău, cuțit, chingi… trebuie să le fac loc permanent în mașină, chiar dacă nu doresc să am aceste surprize din nou
  • keto nu e pentru toți, și nici neapărat pentru totdeauna; cred că e superior majorității sistemelor de nutriție, dar sunt multe exemple în care nu e necesar, cât timp glucidele rafinate (zahăr, făină etc) sunt evitate, nivelul de activitate fizică este ridicat (și nu mă refer la 1-2 ore de sală sau alergare pe zi, ci undeva de la 4-5 ore zilnic în sus) și nu s-a instalat un sindrom metabolic; există oricum variante de keto, de la mai puțin de 20g de glucide pe zi, până spre 100g pe zi, cu efecte pozitive, deși proporționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: